VIDEO Sorin Cîmpeanu, despre notele din școli: „Evaluarea trebuie să se facă la nivel de competențe, și nu de cunoștințe. Aș vrea să micșorăm ponderea notelor, să ne concentrăm pe calitate”

Publicat: 23/05/2022, 23:59
Actualizat: 24/05/2022, 00:49

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, la B1 TV, că notele din sistemul de învățământ actual și-au pierdut foarte mult din relevanță, iar ponderea lor ar trebui diminuată. De asemenea, oficialul a precizat că, în prezent, în școli există o adevărată vânătoare de note, iar accentul ar trebui să se pună mai mult pe competențe.

„Învățământul trebuie să fie cu adevărat centrat pe elev, iar evaluarea să se facă la nivel de competențe, și nu de cunoștințe. Cunoștințele sunt doar o parte din ce e definit la nivel de competență. Pe lângă cunoștințe, avem nevoie de abilități și de atitudini. Ele se evaluează mult mai greu, mai dificil într-un sistem numeric, celebrele note. Și atunci aș vrea să micșorăm această pondere a notelor din procesul de pregătire, să ne concentrăm pe calitate, pe proces,  pe competențele care sunt utile copiilor în viața activă”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Cu toate acestea, ministrul Educației a precizat că notele nu vor fi înlocuite, ci va fi micșorată ponderea pe care ele le au.

„Nu înlocuim notele, dar micșorăm ponderea pe care ele o au în sistemul românesc. Am ajuns să dă note copiilor de 5 ani. Am ajuns să notăm orice cu orice. De asta am introdus acum deja evaluările standardizate, care nu se finalizează cu note, nu generează ierarhizări sau clasificări. Sunt rapoarte narative, desriptice, care sunt puse la dispoziția profesorului, care-și poate construi un plan de învățare individualizat, care sunt puse la dispoziția părinților, în așa fel încât ei să poată avea un raport descriptiv, nu o notă care a devenit tot mai irelevantă”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, Sorin Cîmpeanu a afirmat că nu nota în sine trebuie să reprezinte un obiectiv, ci competența.

„Goana după note este un obiectiv pentru mulți copii, care n-au o vină prea mare. Mai degrabă, au vină părinții care-și obligă copiii – neapărat toți copiii să ia 9 și 10. Nu se poate așa ceva, nu toți copiii sunt de 9 sau 10. Nota nu trebuie să fie un obiectiv, ci competența”, a mai spus Cîmpeanu.

Oficialul a adăugat că este greșită învățarea în scopul obținerii unei note, în condițiile în care competența este cea care stabilește alfabetizarea funcțională.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Plângea lângă fată”. Mărturii cutremurătoare făcute de martorii accidentului din Timiș, în urma căruia o...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar...
Modificarea regulilor RCA. Șoferii ar putea primi o listă cu ateliere service agreate de asigurători
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
30.000 de ani de istorie arată că vremurile grele fac societățile umane mai rezistente
×